THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

vineri, 23 iulie 2010

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-II.


Se cunosc doar de 7 zile dar parca se stiu de o viata... Pare imposibil, nu? Ei bine nu si pentru Vera si Ralf.

Cu miscari si gesturi fine ei creeaza o lume de basm, o lume doar a lor, unde nu exista decat DRAGOSTEA alaturi de cele mai bune prietene ale ei: FERICIREA si SPERANTA.

Cu fiecare sarut focul dintre ei crestea mai mult si mai mult si mai mult!

~Incep sa creasca frunze~

Parea ca va dura o eternitate. Intinsi pe iarba, acestia stau si asculta cantecul pasarilor de langa lacul bunicii Verei. El o ia in brate, ea isi aseaza capul pe pieptul lui:"Momentul este perfect..." se gandi ea, "Nu vreau sa se mai incheie aceasta zi" gandi el in acelasi timp. 

Si stateau asa, imbratisati, parca lipiti unul de altul...

El se ridica incet.

"Te rog, nu pleca!"il roaga fata.

"Trebuie. Este vorba de tatal meu. El... ei bine nu stie de... noi..."

"Pot veni si eu?"

"Nu... este mai complicat... Asteapta ma aici la miezul noptii."

"Bine..."

O saruta si isi i-a ramas bun.

"Sti eu te..."Spuse Ralf si gura ii ramase impietrita. Mici petale de trandafir ii aparura in obraji. Baiatul pleca rusinat. Aproape alerga. Vera a ramas uimita. Nu a incetat sa isi i-a privirea de la el decat atunci cand a disparut dupa padure.

Vera nu a plecat de langa lac. A ramas acolo asteptandu-l pe Ralf.

"Dovlecel, esti sigura ca nu vrei sa mananci nimic?"

"Da, bunico. Ma simt bine..."

Batrana cu ochii de smarald se indreapta catre fata. 

"Esti fericita, nu-i asa?"

"In extaz, bunico..."

"Acum, asculta-ma cu atentie, scumpo. Dragostea e ca ploaia de vara: Incepe dintr o data si curge cu multa sete... dar, la un momentdat se opreste. Nici nu iti dai seama cand. Vreau sa ai grija de tine, dovlecel"

"O sa am, bunico. Iti multumesc"

Vera isi imbratiseaza bunica cu lacrimi in ochi. Aceasta pleaca inapoi in casuta veche de lemn. Fata ramane cu ochii atintiti spre lac. Vantul adie usor si face ca apa din lac sa porneasca un dans... un dans care pare magic. Un dans care spune o poveste. Aceasta poveste o tine pe Vera sub vrajile ei, pana la miezul noptii.

Dintr-o data fata tresare. "Trandafir?"se gandeste ea."Asta inseamna ca-

-Buna. M-am intors"spuse Ralf si in obraji iar ii apar doua petale de trandafir rosii."Ma gandeam... Ce ar fi sa facem o plimbare pe langa lac?"

"Orice vrei tu.."

Si asa se plimbau, tinandu-se de mana ca in prima zi. Nu vroiau sa se gandeasca la nimic. Luna ii privea cu multa dragoste. O bufnita batrana isi incepe cantecul acompaniata de 3 greieri mici si de sunetul bland al vantului.

~Frunzele incep sa creasca mari~

Un mic sarut incheie noaptea magica. Baiatul pleaca aproape fortat spre casa. Vera pleaca ametita de mirosul de trandafir.

In noaptea aceea nici unul dintre ei doi nu au putut sa doarma. Isi doreau ca dimineata sa le sopteasca ca este o noua zi pentru ei doi.

Dupa multe sperante, soarele apare. Ralf apare la geamul fetei la rasarit.

"Hai sa facem o plimbare"

"Sigur."

Ralf o duse pe fata in locul lui secret. Locul stiut doar de el. Un loc care parea ireal. O campie plina cu flori de toate culorie, avand in spate un izvor cu apa ca de cristal.

"Este... este... este..." Fata ramase fara cuvinte. Ochii ei sclipeau.

"Asteapta aici" ii spuse Ralf. 

Si baiatul alerga catre campul cu flori. Vroia sa-i faca un buchet Verei. Era la fel de incatat ca un mic baietel. I-a cules 3 dintre cele mai frumoase flori : Crizantema, Orhidee si Trandafir rosu.

Cu un mers usor impiedicat, baiatul, imbujorat ii daruieste fetei florile. Fata, in multumeste cu un sarut.

~Incep sa creasca bulbi~

"Haide. Vino cu mine la izvor"ii spuse Ralf.

Izvorul avea un aer misterios. Parea ca plange. Vera atinse apa. Era o apa rece, trista, apa care o facu pe Vera sa suspine.

"S-a intamplat ceva?"spuse baiatul

"Nu...nimic...doar ca..."

Va urma.

joi, 22 iulie 2010

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-I.


~Te aud. Pot simti ca esti aici~

Vara, ora 6:23. 

Vera se plimba pe marginea lacului. Mireasma florilor ii imbatau inima. Obrajii rosii ca para focului erau in contrast cu pielea alba ca zapada. Rochia alba ii cadea fin peste picioarele usor taiate de spinii trandafirului din gradina bunicii ei.

"E totul in regula, dovlecel?"

"Da, bunico...cred ca ma voi duce sa fac o plimbare"

"Desigur, scumpo"

Mergand pe alee, Vera incepe sa-si simta corpul grew. Picioarele ii sunt amortite. Vera cade ametita pe pamantul umed.

Stai. Mirosul acela. Pare cunoscut. Trandafir. Dar... cum ?

"Hei... Te simti bine?"Vera simte cum inima incearca sa ii iasa din piept. Dar, in mod surprinzator, se simte bine. Vede doi ochi caprui care se uita ingrijorati la ea. Vede parul saten care cade peste ochi. Vede un baiat. Simte cum inima i-o ia la galop cu 100.000 de kilometrii pe ora.

"A, da... ma simt bine...cred... Ce s-a intamplat?"

"Te-am gasit zacand pe pamant, asa ca te-am luat si te-am dus intr-un loc..."

Vera nu mai auzea si intelegea nimic. Parfumul acela de trandafiri ii amortea corpul. Acei ochi somnorosi o priveau insistent-Deci, ce spui?"

"Poftim?"

~Un sambure este sadit~

"Te simti in stare sa te ridici?"spuse baiatul razand.

"Ah, da...desigur" spune, imbujorata Vera.

"Haide...Cum te numesti?"

"Vera... Vera Twist, tu?"

"Ralf, Ralf Hamilton. Incantat. Locuiesti aici?"

"Nu sunt doar in vizita la bunica.."

"...Pacat... Si... spune-mi ceva despre tine"

Discutia incepe. Pareau asa de interesati unu de altul. Acel miros de trandafir... Vera  se simtea legata de el. 

"Te pot conduce acasa?"

"Desigur... dar este ceva de mers..."

"Nici o problema"

Mergeau incet. Timpul, induiosat de cei doi copii incetineste, dandu-le timp sa se cunoasca mai bine. 

Usor, usor, incep sa se apropie unul de altul. Mainile lor se ating. Mana lui era asa de calda. O  i-a de mana, fata se inroseste dar nu spune nimic. Luna ii privea fermecata de cei doi.

~Incet, incepe sa creasca o mica planta~

Sperau ca acest moment nu va mai veni dar in cele din urma au ajuns la casa bunicii fetei.

"Ei... e vremea sa ne luam ramas bun" spuse Vera.

"Nu, nu asa..."

Si o i-a de mana si o saruta, acolo, in fata casei bunicii. Fata se simtea mai bine ca oricand. Si se sarutau acolo, in liniste fara sa stie ca sunt urmariti de niste ochi imbatraniti si nespusi de fericiti ai unei batrane.

Va urma.