THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

joi, 22 iulie 2010

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-I.


~Te aud. Pot simti ca esti aici~

Vara, ora 6:23. 

Vera se plimba pe marginea lacului. Mireasma florilor ii imbatau inima. Obrajii rosii ca para focului erau in contrast cu pielea alba ca zapada. Rochia alba ii cadea fin peste picioarele usor taiate de spinii trandafirului din gradina bunicii ei.

"E totul in regula, dovlecel?"

"Da, bunico...cred ca ma voi duce sa fac o plimbare"

"Desigur, scumpo"

Mergand pe alee, Vera incepe sa-si simta corpul grew. Picioarele ii sunt amortite. Vera cade ametita pe pamantul umed.

Stai. Mirosul acela. Pare cunoscut. Trandafir. Dar... cum ?

"Hei... Te simti bine?"Vera simte cum inima incearca sa ii iasa din piept. Dar, in mod surprinzator, se simte bine. Vede doi ochi caprui care se uita ingrijorati la ea. Vede parul saten care cade peste ochi. Vede un baiat. Simte cum inima i-o ia la galop cu 100.000 de kilometrii pe ora.

"A, da... ma simt bine...cred... Ce s-a intamplat?"

"Te-am gasit zacand pe pamant, asa ca te-am luat si te-am dus intr-un loc..."

Vera nu mai auzea si intelegea nimic. Parfumul acela de trandafiri ii amortea corpul. Acei ochi somnorosi o priveau insistent-Deci, ce spui?"

"Poftim?"

~Un sambure este sadit~

"Te simti in stare sa te ridici?"spuse baiatul razand.

"Ah, da...desigur" spune, imbujorata Vera.

"Haide...Cum te numesti?"

"Vera... Vera Twist, tu?"

"Ralf, Ralf Hamilton. Incantat. Locuiesti aici?"

"Nu sunt doar in vizita la bunica.."

"...Pacat... Si... spune-mi ceva despre tine"

Discutia incepe. Pareau asa de interesati unu de altul. Acel miros de trandafir... Vera  se simtea legata de el. 

"Te pot conduce acasa?"

"Desigur... dar este ceva de mers..."

"Nici o problema"

Mergeau incet. Timpul, induiosat de cei doi copii incetineste, dandu-le timp sa se cunoasca mai bine. 

Usor, usor, incep sa se apropie unul de altul. Mainile lor se ating. Mana lui era asa de calda. O  i-a de mana, fata se inroseste dar nu spune nimic. Luna ii privea fermecata de cei doi.

~Incet, incepe sa creasca o mica planta~

Sperau ca acest moment nu va mai veni dar in cele din urma au ajuns la casa bunicii fetei.

"Ei... e vremea sa ne luam ramas bun" spuse Vera.

"Nu, nu asa..."

Si o i-a de mana si o saruta, acolo, in fata casei bunicii. Fata se simtea mai bine ca oricand. Si se sarutau acolo, in liniste fara sa stie ca sunt urmariti de niste ochi imbatraniti si nespusi de fericiti ai unei batrane.

Va urma.

0 comentarii: