In nimicul pe care noi il numim viata se pot inampla lucruri la care nu te-ai gandit vreodata. Treci pe strada crezand ca este ceva normal si numai ai timp sa te uiti imprejurul tau pentru a-ti cunoaste propriul "teren". Crezi ca le sti pe toate si totusi sunt atatea lucruri pe care ai vrea sa le aflii.
De cand ai fost mic ti-ai imaginat un anumit lucru si teoriile si logica ta de atunci iti par puierile acum. Te gandeai probabil "cum zboara avionul pentru ca, frate, este imposibil!" sau "pantofii din lac se numesc asa pentru ca poti sa calci in lac cu ei,nu?" sau " daca-mi ascut unghia cu ascutitoarea ce forma o sa aiba?" sau poate " priza asta are doua gauri negre. Hei ce chestie sunt cat degetele mele de subtiri. Ma intreb ce face?- ca apoi sa incepi sa plangi si sa nu ai curajul sa ii spui mamei ce s-a intamplat". Cel putin "perlele" astea le faceam/gandeam/spuneam eu. Deasemenea toate fricile provocate de catre parintii pentru a te feri de belele(asa spui ei.) avand grija ca in fiecare avertisment sa contina si o doza de ironie:" Ai grija. Daca iti dai cu lama de ras pe mana o sa-ti creasca parul ca de mamut.!" sau "mananca tot sau numai cresti mare!(frate pe bune, cum sa ramai de nici juma de metru?!)" si de fiecare data cand faceai vreo boacana iti bagau o replica "ti-am spus eu! de ce numai ascultat?!". Da sigur... de parca frica ar bate curiozitatea atunci cand esti mic. Stai si te gandesti la ce ai facut cand erai mic si iti asculti rudele cu jena cand iti povestesc cum " ai facut un cucui cat un pepene dupa ce sareai in pat si ai venit cu capul in perete" sau "atunci cand jucai de-a fat-ascunselea si, in distractia ta nu observi fierul care e pe cale sa-ti intre in cap" sau ce zici de vremea cand " te distrai asa de mult incat ai intarziat 3 ore acasa si te-ai trezit singur, in fata usii, parintii tai adormind demult, convinsi ca esti in camera ta si facand ochii cat farfuriile atunci cand te vad plangand in fata usii"oh, sau fraza preferata alor mei"mai tineti minte cand era Valeria mica si i-a furat copanul de pui din farfuria lui tataie? Am poza cu ea! Hai! Sa v-o arat!" iar eu una bag capul in pamant si rad de buna impresie, dandu-i coate mamei si spunand"dar chiar nu este nevoie! creed ca am vazut ceva pe geam. Hai sa vedem ce este!" .
Acum totul e amuzant si te gandesti cat de mult ti-ar placea sa retraiesti acele clipe, in timp ce atunci cand erai mic te iti faceai planuri pentru "un maret viitor", dar nu te gandesti la momentul in care traiesti si, deasemenea nu te gandesti ca el trece odata cu aceste ganduri si aceste randuri. Iubesti, plangi, atingi, gusti, simti, traiesti. Continua pe drumul asta.
Hm... Afirmatia asta ma duce cu gandul la mai multe ganduri. La cum imi vine sa inchid ochiii ca apoi sa ii deschid si sa ma trezesc pe o plaja pustie, cu nisipul care sa se joace delicat in palmele mele, cu vantul care sa-mi sopteasca la ureche cantecele mele preferate, si sa simt cu marea imi atinge usor talpile, facandu-ma sa ma ridic incet pentru a observa ce e in jurul meu urmand ca dupa sa ma trezesc in spatiul, intr-un loc necunoscut al universului. Sa simt ca pot atinge orice entitate a spatiului. Sa simt ca pot controla ce vreau eu si ca destinul meu si al celorlalti este in mainile mele.
