ISTORIA UNUI TRANDAFIR-VI.

~Apa: SINGURUL ELEMENT VIU!~

Si uite asa vara s-a sfarsit. Septembrie a venit chiar mai repede decat s-au asteptat Vera si Ralf. Ploaia incepe din nou. Dar nu orice ploaie. O ploaie pe care o simteau numai ei... in inima lor.
Adapostiti sub salcamul pe care au stat in prima zi, nu spuneau nimic. Se gandeau ce ar trebui sa spuna, ce ar trebui sa faca.
"Asculta. Stiu ca maine trebuie sa pleci... Un singur lucru vreau sa te intreb."spune Ralf
"Orice" raspunde Vera
"Tu... ma..."
"-Iubesti? Da! Mai mult decat oricine altcineva. Nu pot sa descriu sentimentul pe care il am fata de tine. Stiu doar ca sunt dependenta de el... ca am nevoie de el... pentru totdeauna..."
"Atunci... faci ceva pentru mine?"
"Da."
"Vreau sa pleci, chiar azi, acum."
"Poftim?!"
"Vreau sa mergi in casa, sa iti faci bagajul si sa te intorci in oras."
"Cum poti sa spui asta?! Tocmai ti am spus..."
"Da, ca ma iubesti. Sentimentul e reciproc. Dar, vreau sa incerc altceva." si spunand asta o ajuta pe fata sa se ridice.
"ALtceva? Ce vrei sa spui?"

"Vreau sa fac ceva. Dar am nevoie de tine sa pleci. Un singur lucru iti mai zic inainte de la revedere: Asteapta-ma"

~Petalele incep sa creasca~


"Adic-" si intrebarea ii este inlocuita Verei cu un sarut dupa care se despart si Vera intra in casa
"Bunico. Vreau sa plec acum."
"Oh, desigur dovlecel. E totul in regula?"
"Da bunico. M-am simtit minunat aici-Poate mai mult decat trebuia- dar am nevoie sa plec."
"Bine, draguto. Smith! Haide! Fata vrea sa plece. Te iubesc scumpo!"
"Si eu bunico."

Si au plecat. Vera se urca in masina neagra, clasica a bunicului ei. O masina batrana, decolorata de ploaie si de vant. In masina e linsite. Nu se aude decat motorul masinii. Drumul dureaza 6 ore. Vera simte ca timpul trece prea greu in acea masina. Simte ca are nevoie sa faca ceva. Si dintr-o data ochii Verei sclipesc:
"Schitele mele! Pot desena ceva ce sa imi aminteasca de timpul petrecut la bunici si cu... da asta o sa fac!"
Zis si facut. Imediat fata isi scoase caietelul cu desene facute in timp. Erau desene identice dar foarte diferite. Ti se parea ca toate seamana dar nu puteai sa gasesti nici o asemanare. Vedeai acelasi lucruri dar nu recunosteai nimic. Asa se exprima Vera. Gandirea ei neinteleasa o facea speciala.
Vera incepe sa deseneze: o tulpina, frunze, spini, petale rosii: TRANDAFIR!
"-Dar oare... de ce am desenat un trandafir?" Si atunci o lumina de gheata o lovi. Sufletul i se intrista, inima ii ingheta. Pielea ei se facuse rece ca gheata. Fata ei calda parca nu a existat niciodata. Un trandafir... unul rosu... rosu ca cel pe care i l a daruit Ralf in prima noapte... un trandafir...

Si privirea i a ramas atintita catre geam, cu degetele pe spinii trandafirului desenat.

~Trandafirul infloreste~

"Ei! AM ajuns scumpo!"
"Multumesc. La revedere bunicule"
"Ei...la revedere scumpo" raspunse bunicul putin pus pe ganduri

Vera se indrepta catre casa mov cu pasi grei si goi, aproape tarandu i. Este intampinata de mama ei dar ii respinge usor exclamatiile cu un raspuns rece" Ma voi culca". Ajunsa in pat Vera se intinde, inchide ochii si cade intr un somn adanc. Somn pe care nu credea ca l va avea vreodata.



Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-V.

~Si crezi ca poti face fata?~

O canapea, o masa, un ceas, un dulap, o biblioteca si... un ceas. Un ceas care inca isi asteapta randul. Care inca asteapta sa urle, care deabia asteapta sa fie liber.

Vera astepta, tensionata sosirea domnului Hamilton.  In corpul ei simtea numai arsuri. Stia ca e bine ce face dar nu simtea asta. Incearca sa gandeasca pozitiv. Ochii i se invart in camera incercand sa-si gaseasca locul. 

Este liniste. O liniste superba. O liniste ametitoare. Fata simte cum linistea o calmeaza. Dar, bineinteles, linistea este intrerupta de sunetul bocancilor din piele ai lui Tom, tatal lui Ralf.

"Da. Ce doresti, fatuca?"

"Buna ziua. Ma numesc Vera..."

"Stiu cine esti! Esti fata cu care umbla copilul ala fara minte, Ralf"

"Da, eu sunt. Am venit sa discut cu dumneavoastra."

"Prea bine. Dar scurt. "

"Desigur. Recent am aflat de disputa dumneavoastra cu bunicul"

"Ah... omul acela..."

" Bunicul meu nu este hot. A platit cu bani curati tot"

"Nu este vorba despre asta!"

"Dar?"

"Vezi tu... Poate sti ca Ralf nu are mama, nu?"

Inima Verei se opreste. Ochii atenti la domnul Tom se maresc dintr o data. Ochii ii sunt umezi.

"Nu?"

"Nu... nu stiam...." spune Vera.

"Nici nu ma mira. Ralf nu vorbeste despre asta. Nu a mai vorbit despre Amanda, iubita mea sotie de cand a murit..."

"As putea sa intreb cum a murit?"

~Bulbul incepe sa prinda forta~

Strada este goala. Sau, aproape. Un baiat trist, merge cu pasi grei si parca goi pe pamantul uscat. Nu se gandea decat la pamantul udat de lacrimile Verei. Nu vroia decat sa o vada, sa o ia in brate si sa o sarute ca dupa sa ii vada zambetul timid. Ajuns aproape la usa, Ralf se apleaca catre usa, auzind niste voci. Se opreste. Deschide usa usor si ii vede pe tatal sau si pe Vera discutand. Ascultand cu atentie, baiatul ii aude vocea tatalui.

"Am fost luati prin surprindere. Sotia mea era in masina, intorcandu se acasa. Cand un sofer nebun ii taie calea, distrugand toata partea din fata a masinii. Si nu mi place sa mi amintesc ca Ralf a vazut toata scena. Iesise la poarta sa o intampine pe mama lui.Si... a vazut nenorocirea.... Iar bunicul tau nici nu a venit sa isi ea adio de la ea... Erau prieteni buni..." se opreste. Din ochii ii cad lacrimi.

Ralf, este socat, ascultand tot. Si a amintit toate imaginile mortii mamei lui:Masina, mama lui facandu i cu mana, el strigand-o si intr o fractiune de secunda...ea nu mai exista... Acum doua persoane plangeau. Ralf si Tom.

Vera a ramas socata, vroia sa spuna ceva dar... in zadar.

"Ralf nu a mai zambit, nu a mai ras de atunci. Recent l am vazwt fericit. Parea un vis. Atunci mi am dat seama ca doar o parte din Ralf a murit acolo, impreuna cu Amanda. Sti cand am vazut acea fericire?"

"C...cand? isi facu Vera curaj sa vorbeasca.

"Atunci cand vorbea de tine. Imi era frica. Imi era frica sa nu l pierd, sa nu se ataseze prea mult de tine, sa nu sufere... Dar, cand l am vazwt asa de fericit..."

"Eu... eu doar..." Vera nu mai putea sa vorbeasca. A murmurat un simplu" Multumesc." si a plecat, aproape plangand.

La usa vede o umbra. Umbra a baiatului pe care si a dat seama ca il iubeste. El isi intoarce capul, tresarind la privirea ei. Ea il priveste, ii zambeste cald, il ia in brate, jucandu se cu parul lui. El o strange tare, nevrand sa o lase sa plece. Ea il ia de mana, si ies amandoi pe usa, catre o alta stare.

~Un trandafir mic apare~

Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-IV.

~Esenta apei.... amintiri pierdute!~

Apa lacului este trista. Pare ca vrea sa si spuna povestea. Pare ca este usor speriata de vibratiile creeate de cei doi tineri. Acestia se simt minunat. Timpul parca se aproste lasandu i liberi. Liberi pentru a face ce vor. Parul de abanos al Verei se misca usor in apa lacului creand un dans fermecator.
Ralf o i.a de mana, rotind o apoi in apa lacului. O saruta usor pe gat, o ia in brate si o mangaie usor.
Dar magia celor doi este din nou intrerupta de catre sunetul telefonului lui Ralf.
Ralf iese speriat din lac. Stia cine este de cealalta parte a telefonului.
" Alo, tata..."
"Unde esti?! Sa nu mi spui ca esti cu fata aceea din nou! Vino imediat acasa!"
"Dar tata-"
"- Nu vreau sa te aud! Acasa, acum!"
"Da....Trebuie sa plec Vera..."
"...Ce se intampla cu tatal tau?"
"Este....complicat... nu pot sa iti spun acum... iti voi explica totul maine, iti promit."
"Bine..."
Baiatul fuge spre casa lasand o pe Vera uda, in apa lacului.

Luna stralucea mai puternic ca niciodata. Era luna plina. O luna rosie ca taciunii aprinsi. Cant. Un cantec. Un ca
ntec de dragoste. O dragoste interzisa. O dragoste prea aprinsa pentru a putea fi stinsa.

Si dimineata apare.
Vera nu a dormit toata noaptea:" Sa nu mi spui ca esti cu aceea fata din nou!". Aceasta propozitie ii invada gandul. "Dar...de ce sa fi zis asta? Am facut ceva gresit? Daca Ralf.... Nu... nu poate fi asta!".
~Spinii incep sa creasca mari~
Vera este trezita din gandire de sunetul a unor batai la geam.
"Vera.. Ti am promis... Haide.."
Atat a fost de ajuns. In o clipita Vera sari pe geam si amandoi pleaca in padure.
"Adevarul este ca... tatal meu nu prea accepta asta..."
"Asta?"
"Noi... el... Este intr o disputa cu bunicul tau pe teren. El crede ca bunicul tau a obtinut o parte din pamantul lui pe nedrept."
"Dar nu este adevarat! Bunicul meu are acte, a platit cu bani cinstiti. Nu ar face asa ceva niciodata"
"Posibil dar tata nu crede..."
"Si ce legatura are asta cu mine... cu noi?"
"El spune ca nu am ce sa caut cu nepoata dusmanului sau"
"..."
"Dar sti ce.... nu mi pasa! Nu mi pasa de el... de ce crede despre bunicul tau! Asta este problema lui, nu a mea"
In ochii Verei apar lacrimi. Se opreste. Privirea ii este atintita catre pamant. Lacrimile ii cad pe pamantul uscat. Dar, asa de repede cum ghepardul fuge ca sa si apere copii asa si Vera intr o clipita este la casa baiatului, lasandu l pe Ralf in urma cu o privire socata.
Linistea din jurul casei este imediat sparta de pasii fetei, urmati de sunetul scrijelit al soneriei casei.
Doi ochi verzi ii intampina privirea furioasa a fetei:
"Va pot ajuta cu ceva?" se aude apoi o voce subtire.
"Da... as dori sa vorbesc cu domnul Hamilton, daca se poate, va rog" raspunde Vera, calm, dar ferm.
~Un bulb sta sa infloreasca~

Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-III.

~Arde, nu simti?~

"Hei! Vera! Vera...!"

O clipa tacere.

"Ma gandeam... Cum incheiam asta?"

"Asta?"

"Da... relatia noastra... Este imposibila, nu vezi?"

"..."

"Aveam de gand..-

-Sa.ti spun ceva dar"

Si privirile li se intalnesc. Nu mai trebuia nici un cuvant. Ochii spuneau tot. Batalia dintre doi ochi tristi si doi ochi speriati incepea. Parea ca o sa fie egalitate cand ochii caprui ai fetei se inchid lasand doua lacrimi reci sa cada. Baiatul le saruta stergand obrazul fetei.

"Nu! Inceteaza! Nu vezi ca ne faci rau la amandoi?!"se opune fata.

"Bine, dar."

"Nu..." 

Si fuge si il lasa pe baiat cu aceiasi ochi speriati. Si se uita la parul lung si castaniu cum se misca in aer. Parea ca nu vrea sa plece. Si a ramas asa, fara sa isi dea seama ca in acest timp apa rece a izvorului ii cade peste maini, amortindu le pana la cea mai mare durere. Dar nu ii pasa. Tot ce dorea e sa o mai vada inca o data.

~Spinii incep sa creasca de asemenea~

Vera ajunge acasa. Desculta alearga pe pamantul umed din curtea de lemn.

Ajunge in camera si se arunca pe patul rece. Se lasa usor luata de visare. 

~Iubire. Atractie. Respingere. Minciuna.~

Sta. Parwl lung usor ii cade pe bratele lasa-te parca la intamplare pe langa pat. 

Telefonul suna. Vera se ridica din pat parca speriata de sunetul produs de telefon. Cine ar putea fi? El?... Nu, da, nu, da, nu.... DA. Apuca telefonul cu mana tremurand. Il pune la inima. Vibratiile corpului ei se potriveau perfect cu vibratiile telefonului. Inchide ochi si cu o ultima rasuflare raspunde la telefon.

"Da.."

"Asculta. Lasa ma doar sa vorbesc. Nu spune nimic doar... asculta-ma. Te iubesc. Esti cea mai minunata fiinta din viata mea. Inima mea sare din piept numai cand iti aud numele. Nu te-as dezamagi niciodata, vreau doar sa fi fericita. Nu am mai simtit asta niciodata. Sincer, nici nu stiu ce inseamna acest amalgam de sentimente pentru tine. Stiu doar ca nu vreau sa inceteze. Inima mea nu ar suporta. Nu vreau sa pleci din viata mea. Nu acum. Niciodata. "

Vera asculta toate aceste cuvinte. Plangea. Se simtea cat se poate de ciudat.  

"Eu... eu... Eu te iubesc nespus de mult dar..."

"Nu vreau sa ne gandim la viitor. Vreau doar sa traim prezentul. Vreau sa te simt langa mine, acum...

"..."

"Iesi la geam" si ii inchide.

Iese geam cu o mica teama... teama de dezamagire. El era acolo, jos. Se priveau atent. Ralf isi intinde bratele, Vera se lasa usor peste bratele lui. Ralf o strange in brate cu putere. Vera geme. Ralf se opreste speriat. A facut asta? Si ochii lor se intalnesc iar. Se priveau speriati. Parca strigau. Parca cereau ajutor. Dar nu mai conta. Vera se lasa din nou in bratele lui. Inimile lor pareau ca vor sa se atinga.

~Un mic boboc incepe sa infloreasca~

"Esti tot ceea ce mi doresc" spun ei in acelasi timp.

Si se iau de mana si pleaca catre lac. Lacul lor. Se uita unul in ochii celuilalt si se arunca tinandu-se de mana in el pentru a se elibera.

Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-II.

Se cunosc doar de 7 zile dar parca se stiu de o viata... Pare imposibil, nu? Ei bine nu si pentru Vera si Ralf.

Cu miscari si gesturi fine ei creeaza o lume de basm, o lume doar a lor, unde nu exista decat DRAGOSTEA alaturi de cele mai bune prietene ale ei: FERICIREA si SPERANTA.

Cu fiecare sarut focul dintre ei crestea mai mult si mai mult si mai mult!

~Incep sa creasca frunze~

Parea ca va dura o eternitate. Intinsi pe iarba, acestia stau si asculta cantecul pasarilor de langa lacul bunicii Verei. El o ia in brate, ea isi aseaza capul pe pieptul lui:"Momentul este perfect..." se gandi ea, "Nu vreau sa se mai incheie aceasta zi" gandi el in acelasi timp. 

Si stateau asa, imbratisati, parca lipiti unul de altul...

El se ridica incet.

"Te rog, nu pleca!"il roaga fata.

"Trebuie. Este vorba de tatal meu. El... ei bine nu stie de... noi..."

"Pot veni si eu?"

"Nu... este mai complicat... Asteapta ma aici la miezul noptii."

"Bine..."

O saruta si isi i-a ramas bun.

"Sti eu te..."Spuse Ralf si gura ii ramase impietrita. Mici petale de trandafir ii aparura in obraji. Baiatul pleca rusinat. Aproape alerga. Vera a ramas uimita. Nu a incetat sa isi i-a privirea de la el decat atunci cand a disparut dupa padure.

Vera nu a plecat de langa lac. A ramas acolo asteptandu-l pe Ralf.

"Dovlecel, esti sigura ca nu vrei sa mananci nimic?"

"Da, bunico. Ma simt bine..."

Batrana cu ochii de smarald se indreapta catre fata. 

"Esti fericita, nu-i asa?"

"In extaz, bunico..."

"Acum, asculta-ma cu atentie, scumpo. Dragostea e ca ploaia de vara: Incepe dintr o data si curge cu multa sete... dar, la un momentdat se opreste. Nici nu iti dai seama cand. Vreau sa ai grija de tine, dovlecel"

"O sa am, bunico. Iti multumesc"

Vera isi imbratiseaza bunica cu lacrimi in ochi. Aceasta pleaca inapoi in casuta veche de lemn. Fata ramane cu ochii atintiti spre lac. Vantul adie usor si face ca apa din lac sa porneasca un dans... un dans care pare magic. Un dans care spune o poveste. Aceasta poveste o tine pe Vera sub vrajile ei, pana la miezul noptii.

Dintr-o data fata tresare. "Trandafir?"se gandeste ea."Asta inseamna ca-

-Buna. M-am intors"spuse Ralf si in obraji iar ii apar doua petale de trandafir rosii."Ma gandeam... Ce ar fi sa facem o plimbare pe langa lac?"

"Orice vrei tu.."

Si asa se plimbau, tinandu-se de mana ca in prima zi. Nu vroiau sa se gandeasca la nimic. Luna ii privea cu multa dragoste. O bufnita batrana isi incepe cantecul acompaniata de 3 greieri mici si de sunetul bland al vantului.

~Frunzele incep sa creasca mari~

Un mic sarut incheie noaptea magica. Baiatul pleaca aproape fortat spre casa. Vera pleaca ametita de mirosul de trandafir.

In noaptea aceea nici unul dintre ei doi nu au putut sa doarma. Isi doreau ca dimineata sa le sopteasca ca este o noua zi pentru ei doi.

Dupa multe sperante, soarele apare. Ralf apare la geamul fetei la rasarit.

"Hai sa facem o plimbare"

"Sigur."

Ralf o duse pe fata in locul lui secret. Locul stiut doar de el. Un loc care parea ireal. O campie plina cu flori de toate culorie, avand in spate un izvor cu apa ca de cristal.

"Este... este... este..." Fata ramase fara cuvinte. Ochii ei sclipeau.

"Asteapta aici" ii spuse Ralf. 

Si baiatul alerga catre campul cu flori. Vroia sa-i faca un buchet Verei. Era la fel de incatat ca un mic baietel. I-a cules 3 dintre cele mai frumoase flori : Crizantema, Orhidee si Trandafir rosu.

Cu un mers usor impiedicat, baiatul, imbujorat ii daruieste fetei florile. Fata, in multumeste cu un sarut.

~Incep sa creasca bulbi~

"Haide. Vino cu mine la izvor"ii spuse Ralf.

Izvorul avea un aer misterios. Parea ca plange. Vera atinse apa. Era o apa rece, trista, apa care o facu pe Vera sa suspine.

"S-a intamplat ceva?"spuse baiatul

"Nu...nimic...doar ca..."

Va urma.

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-I.

~Te aud. Pot simti ca esti aici~

Vara, ora 6:23. 

Vera se plimba pe marginea lacului. Mireasma florilor ii imbatau inima. Obrajii rosii ca para focului erau in contrast cu pielea alba ca zapada. Rochia alba ii cadea fin peste picioarele usor taiate de spinii trandafirului din gradina bunicii ei.

"E totul in regula, dovlecel?"

"Da, bunico...cred ca ma voi duce sa fac o plimbare"

"Desigur, scumpo"

Mergand pe alee, Vera incepe sa-si simta corpul grew. Picioarele ii sunt amortite. Vera cade ametita pe pamantul umed.

Stai. Mirosul acela. Pare cunoscut. Trandafir. Dar... cum ?

"Hei... Te simti bine?"Vera simte cum inima incearca sa ii iasa din piept. Dar, in mod surprinzator, se simte bine. Vede doi ochi caprui care se uita ingrijorati la ea. Vede parul saten care cade peste ochi. Vede un baiat. Simte cum inima i-o ia la galop cu 100.000 de kilometrii pe ora.

"A, da... ma simt bine...cred... Ce s-a intamplat?"

"Te-am gasit zacand pe pamant, asa ca te-am luat si te-am dus intr-un loc..."

Vera nu mai auzea si intelegea nimic. Parfumul acela de trandafiri ii amortea corpul. Acei ochi somnorosi o priveau insistent-Deci, ce spui?"

"Poftim?"

~Un sambure este sadit~

"Te simti in stare sa te ridici?"spuse baiatul razand.

"Ah, da...desigur" spune, imbujorata Vera.

"Haide...Cum te numesti?"

"Vera... Vera Twist, tu?"

"Ralf, Ralf Hamilton. Incantat. Locuiesti aici?"

"Nu sunt doar in vizita la bunica.."

"...Pacat... Si... spune-mi ceva despre tine"

Discutia incepe. Pareau asa de interesati unu de altul. Acel miros de trandafir... Vera  se simtea legata de el. 

"Te pot conduce acasa?"

"Desigur... dar este ceva de mers..."

"Nici o problema"

Mergeau incet. Timpul, induiosat de cei doi copii incetineste, dandu-le timp sa se cunoasca mai bine. 

Usor, usor, incep sa se apropie unul de altul. Mainile lor se ating. Mana lui era asa de calda. O  i-a de mana, fata se inroseste dar nu spune nimic. Luna ii privea fermecata de cei doi.

~Incet, incepe sa creasca o mica planta~

Sperau ca acest moment nu va mai veni dar in cele din urma au ajuns la casa bunicii fetei.

"Ei... e vremea sa ne luam ramas bun" spuse Vera.

"Nu, nu asa..."

Si o i-a de mana si o saruta, acolo, in fata casei bunicii. Fata se simtea mai bine ca oricand. Si se sarutau acolo, in liniste fara sa stie ca sunt urmariti de niste ochi imbatraniti si nespusi de fericiti ai unei batrane.

Va urma.