THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

joi, 19 august 2010

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-IV.


~Esenta apei.... amintiri pierdute!~

Apa lacului este trista. Pare ca vrea sa si spuna povestea. Pare ca este usor speriata de vibratiile creeate de cei doi tineri. Acestia se simt minunat. Timpul
parca se aproste lasandu i liberi. Liberi pentru a face ce vor. Parul de abanos al Verei se misca usor in apa lacului creand un dans fermecator.
Ralf o i.a de mana, rotind o apoi in apa lacului. O saruta usor pe gat, o ia in brate si o mangaie usor.

Dar magia celor doi este din nou intrerupta de catre sunetul telefonului lui Ralf.
Ralf iese speriat din lac. Stia cine este de cealalta parte a telefonului.
" Alo, tata..."
"Unde esti?! Sa nu mi spui ca esti cu fata aceea din nou! Vino imediat acasa!"
"Dar tata-"
"- Nu vreau sa te aud! Acasa, acum!"
"Da....Trebuie sa plec Vera..."
"...Ce se intampla cu tatal tau?"
"Este....complicat... nu pot sa iti spun acum... iti voi explica totul maine, iti promit."
"Bine..."
Baiatul fuge spre casa lasand o pe Vera uda, in apa lacului.

Luna stralucea mai puternic ca niciodata. Era luna plina. O luna rosie ca taciunii aprinsi. Cant. Un cantec. Un ca

ntec de dragoste. O dragoste interzisa. O dragoste prea aprinsa pentru a putea fi stinsa.

Si dimineata apare.
Vera nu a dormit toata noaptea:" Sa nu mi spui ca esti cu aceea fata din nou!". Aceasta propozitie ii invada gandul. "Dar...de ce sa fi zis asta? Am facut ceva gresit? Daca Ralf.... Nu... nu poate fi asta!".
~Spinii incep sa creasca mari~
Vera este trezita din gandire de sunetul a unor batai la geam.
"Vera.. Ti am promis... Haide.."
Atat a fost de ajuns. In o clipita Vera sari pe geam si amandoi pleaca in padure.
"Adevarul este ca... tatal meu nu prea accepta asta..."
"Asta?"
"Noi... el... Este intr o disputa cu bunicul tau pe teren. El crede ca bunicul tau a obtinut o parte din pamantul lui pe nedrept."

"Dar nu este adevarat! Bunicul meu are acte, a platit cu bani cinstiti. Nu ar face asa ceva niciodata"
"Posibil dar tata nu crede..."
"Si ce legatura are asta cu mine... cu noi?"
"El spune ca nu am ce sa caut cu nepoata dusmanului sau"
"..."
"Dar sti ce.... nu mi pasa! Nu mi pasa de el... de ce crede despre bunicul tau! Asta este problema lui, nu a mea"
In ochii Verei apar lacrimi. Se opreste. Privirea ii este atintita catre pamant. Lacrimile ii cad pe pamantul uscat. Dar, asa de repede cum ghepardul fuge ca sa si apere copii asa si Vera intr o clipita este la casa baiatului, lasandu l pe Ralf in urma cu o privire socata.
Linistea din jurul casei este imediat sparta de pasii fetei, urmati de sunetul scrijelit al soneriei casei.
Doi ochi verzi ii intampina privirea furioasa a fetei:
"Va pot ajuta cu ceva?" se aude apoi o voce subtire.
"Da... as dori sa vorbesc cu domnul Hamilton, daca se poate, va rog" raspunde Vera, calm, dar fe
rm.
~Un bulb sta sa infloreasca~


Va urma.



sâmbătă, 7 august 2010

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-III.


~Arde, nu simti?~


"Hei! Vera! Vera...!"

O clipa tacere.

"Ma gandeam... Cum incheiam asta?"

"Asta?"

"Da... relatia noastra... Este imposibila, nu vezi?"

"..."

"Aveam de gand..-

-Sa.ti spun ceva dar"

Si privirile li se intalnesc. Nu mai trebuia nici un cuvant. Ochii spuneau tot. Batalia dintre doi ochi tristi si doi ochi speriati incepea. Parea ca o sa fie egalitate cand ochii caprui ai fetei se inchid lasand doua lacrimi reci sa cada. Baiatul le saruta stergand obrazul fetei.

"Nu! Inceteaza! Nu vezi ca ne faci rau la amandoi?!"se opune fata.

"Bine, dar."

"Nu..." 

Si fuge si il lasa pe baiat cu aceiasi ochi speriati. Si se uita la parul lung si castaniu cum se misca in aer. Parea ca nu vrea sa plece. Si a ramas asa, fara sa isi dea seama ca in acest timp apa rece a izvorului ii cade peste maini, amortindu le pana la cea mai mare durere. Dar nu ii pasa. Tot ce dorea e sa o mai vada inca o data.

~Spinii incep sa creasca de asemenea~

Vera ajunge acasa. Desculta alearga pe pamantul umed din curtea de lemn.

Ajunge in camera si se arunca pe patul rece. Se lasa usor luata de visare. 

~Iubire. Atractie. Respingere. Minciuna.~

Sta. Parwl lung usor ii cade pe bratele lasa-te parca la intamplare pe langa pat. 

Telefonul suna. Vera se ridica din pat parca speriata de sunetul produs de telefon. Cine ar putea fi? El?... Nu, da, nu, da, nu.... DA. Apuca telefonul cu mana tremurand. Il pune la inima. Vibratiile corpului ei se potriveau perfect cu vibratiile telefonului. Inchide ochi si cu o ultima rasuflare raspunde la telefon.

"Da.."

"Asculta. Lasa ma doar sa vorbesc. Nu spune nimic doar... asculta-ma. Te iubesc. Esti cea mai minunata fiinta din viata mea. Inima mea sare din piept numai cand iti aud numele. Nu te-as dezamagi niciodata, vreau doar sa fi fericita. Nu am mai simtit asta niciodata. Sincer, nici nu stiu ce inseamna acest amalgam de sentimente pentru tine. Stiu doar ca nu vreau sa inceteze. Inima mea nu ar suporta. Nu vreau sa pleci din viata mea. Nu acum. Niciodata. "

Vera asculta toate aceste cuvinte. Plangea. Se simtea cat se poate de ciudat.  

"Eu... eu... Eu te iubesc nespus de mult dar..."

"Nu vreau sa ne gandim la viitor. Vreau doar sa traim prezentul. Vreau sa te simt langa mine, acum...

"..."

"Iesi la geam" si ii inchide.

Iese geam cu o mica teama... teama de dezamagire. El era acolo, jos. Se priveau atent. Ralf isi intinde bratele, Vera se lasa usor peste bratele lui. Ralf o strange in brate cu putere. Vera geme. Ralf se opreste speriat. A facut asta? Si ochii lor se intalnesc iar. Se priveau speriati. Parca strigau. Parca cereau ajutor. Dar nu mai conta. Vera se lasa din nou in bratele lui. Inimile lor pareau ca vor sa se atinga.

~Un mic boboc incepe sa infloreasca~

"Esti tot ceea ce mi doresc" spun ei in acelasi timp.

Si se iau de mana si pleaca catre lac. Lacul lor. Se uita unul in ochii celuilalt si se arunca tinandu-se de mana in el pentru a se elibera.


Va urma.