THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

marți, 14 septembrie 2010

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-VI.


~Apa: SINGURUL ELEMENT VIU!~

Si uite asa vara s-a sfarsit. Septembrie a venit chiar mai repede decat s-au asteptat Vera si Ralf. Ploaia incepe din nou. Dar nu orice ploaie. O ploaie pe care o simteau numai ei... in inima lor.
Adapostiti sub salcamul pe care au stat in prima zi, nu spuneau nimic. Se gandeau ce ar trebui sa spuna, ce ar trebui sa faca.
"Asculta. Stiu ca maine trebuie sa pleci... Un singur lucru vreau sa te intreb."spune Ralf
"Orice" raspunde Vera
"Tu... ma..."
"-Iubesti? Da! Mai mult decat oricine altcineva. Nu pot sa descriu sentimentul pe care il am fata de tine. Stiu doar ca sunt dependenta de el... ca am nevoie de el... pentru totdeauna..."
"Atunci... faci ceva pentru mine?"
"Da."
"Vreau sa pleci, chiar azi, acum."
"Poftim?!"
"Vreau sa mergi in casa, sa iti faci bagajul si sa te intorci in oras."
"Cum poti sa spui asta?! Tocmai ti am spus..."
"Da, ca ma iubesti. Sentimentul e reciproc. Dar, vreau sa incerc altceva." si spunand asta o ajuta pe fata sa se ridice.
"ALtceva? Ce vrei sa spui?"

"Vreau sa fac ceva. Dar am nevoie de tine sa pleci. Un singur lucru iti mai zic inainte de la revedere: Asteapta-ma"

~Petalele incep sa creasca~



"Adic-" si intrebarea ii este inlocuita Verei cu un sarut dupa care se despart si Vera intra in casa
"Bunico. Vreau sa plec acum."
"Oh, desigur dovlecel. E totul in regula?"
"Da bunico. M-am simtit minunat aici-Poate mai mult decat trebuia- dar am nevoie sa plec."
"Bine, draguto. Smith! Haide! Fata vrea sa plece. Te iubesc scumpo!"
"Si eu bunico."

Si au plecat. Vera se urca in masina neagra, clasica a bunicului ei. O masina batrana, decolorata de ploaie si de vant. In masina e linsite. Nu se aude decat motorul masinii. Drumul dureaza 6 ore. Vera simte ca timpul trece prea greu in acea masina. Simte ca are nevoie sa faca ceva. Si dintr-o data ochii Verei sclipesc:
"Schitele mele! Pot desena ceva ce sa imi aminteasca de timpul petrecut la bunici si cu... da asta o sa fac!"
Zis si facut. Imediat fata isi scoase caietelul cu desene facute in timp. Erau desene identice dar foarte diferite. Ti se parea ca toate seamana dar nu puteai sa gasesti nici o asemanare. Vedeai acelasi lucruri dar nu recunosteai nimic. Asa se exprima Vera. Gandirea ei neinteleasa o facea speciala.
Vera incepe sa deseneze: o tulpina, frunze, spini, petale rosii: TRANDAFIR!
"-Dar oare... de ce am desenat un trandafir?" Si atunci o lumina de gheata o lovi. Sufletul i se intrista, inima ii ingheta. Pielea ei se facuse rece ca gheata. Fata ei calda parca nu a existat niciodata. Un trandafir... unul rosu... rosu ca cel pe care i l a daruit Ralf in prima noapte... un trandafir...

Si privirea i a ramas atintita catre geam, cu degetele pe spinii trandafirului desenat.

~Trandafirul infloreste~

"Ei! AM ajuns scumpo!"
"Multumesc. La revedere bunicule"
"Ei...la revedere scumpo" raspunse bunicul putin pus pe ganduri

Vera se indrepta catre casa mov cu pasi grei si goi, aproape tarandu i. Este intampinata de mama ei dar ii respinge usor exclamatiile cu un raspuns rece" Ma voi culca". Ajunsa in pat Vera se intinde, inchide ochii si cade intr un somn adanc. Somn pe care nu credea ca l va avea vreodata.



Va urma.

miercuri, 8 septembrie 2010

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-V.


~Si crezi ca poti face fata?~

O canapea, o masa, un ceas, un dulap, o biblioteca si... un ceas. Un ceas care inca isi asteapta randul. Care inca asteapta sa urle, care deabia asteapta sa fie liber.

Vera astepta, tensionata sosirea domnului Hamilton.  In corpul ei simtea numai arsuri. Stia ca e bine ce face dar nu simtea asta. Incearca sa gandeasca pozitiv. Ochii i se invart in camera incercand sa-si gaseasca locul. 

Este liniste. O liniste superba. O liniste ametitoare. Fata simte cum linistea o calmeaza. Dar, bineinteles, linistea este intrerupta de sunetul bocancilor din piele ai lui Tom, tatal lui Ralf.

"Da. Ce doresti, fatuca?"

"Buna ziua. Ma numesc Vera..."

"Stiu cine esti! Esti fata cu care umbla copilul ala fara minte, Ralf"

"Da, eu sunt. Am venit sa discut cu dumneavoastra."

"Prea bine. Dar scurt. "

"Desigur. Recent am aflat de disputa dumneavoastra cu bunicul"

"Ah... omul acela..."

" Bunicul meu nu este hot. A platit cu bani curati tot"

"Nu este vorba despre asta!"

"Dar?"

"Vezi tu... Poate sti ca Ralf nu are mama, nu?"

Inima Verei se opreste. Ochii atenti la domnul Tom se maresc dintr o data. Ochii ii sunt umezi.

"Nu?"

"Nu... nu stiam...." spune Vera.

"Nici nu ma mira. Ralf nu vorbeste despre asta. Nu a mai vorbit despre Amanda, iubita mea sotie de cand a murit..."

"As putea sa intreb cum a murit?"

~Bulbul incepe sa prinda forta~

Strada este goala. Sau, aproape. Un baiat trist, merge cu pasi grei si parca goi pe pamantul uscat. Nu se gandea decat la pamantul udat de lacrimile Verei. Nu vroia decat sa o vada, sa o ia in brate si sa o sarute ca dupa sa ii vada zambetul timid. Ajuns aproape la usa, Ralf se apleaca catre usa, auzind niste voci. Se opreste. Deschide usa usor si ii vede pe tatal sau si pe Vera discutand. Ascultand cu atentie, baiatul ii aude vocea tatalui.

"Am fost luati prin surprindere. Sotia mea era in masina, intorcandu se acasa. Cand un sofer nebun ii taie calea, distrugand toata partea din fata a masinii. Si nu mi place sa mi amintesc ca Ralf a vazut toata scena. Iesise la poarta sa o intampine pe mama lui.Si... a vazut nenorocirea.... Iar bunicul tau nici nu a venit sa isi ea adio de la ea... Erau prieteni buni..." se opreste. Din ochii ii cad lacrimi.

Ralf, este socat, ascultand tot. Si a amintit toate imaginile mortii mamei lui:Masina, mama lui facandu i cu mana, el strigand-o si intr o fractiune de secunda...ea nu mai exista... Acum doua persoane plangeau. Ralf si Tom.

Vera a ramas socata, vroia sa spuna ceva dar... in zadar.

"Ralf nu a mai zambit, nu a mai ras de atunci. Recent l am vazwt fericit. Parea un vis. Atunci mi am dat seama ca doar o parte din Ralf a murit acolo, impreuna cu Amanda. Sti cand am vazut acea fericire?"

"C...cand? isi facu Vera curaj sa vorbeasca.

"Atunci cand vorbea de tine. Imi era frica. Imi era frica sa nu l pierd, sa nu se ataseze prea mult de tine, sa nu sufere... Dar, cand l am vazwt asa de fericit..."

"Eu... eu doar..." Vera nu mai putea sa vorbeasca. A murmurat un simplu" Multumesc." si a plecat, aproape plangand.

La usa vede o umbra. Umbra a baiatului pe care si a dat seama ca il iubeste. El isi intoarce capul, tresarind la privirea ei. Ea il priveste, ii zambeste cald, il ia in brate, jucandu se cu parul lui. El o strange tare, nevrand sa o lase sa plece. Ea il ia de mana, si ies amandoi pe usa, catre o alta stare.

~Un trandafir mic apare~


Va urma.