THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

joi, 21 octombrie 2010

Alina->Prietenie adevarata( I ).







Gen, wow! Ea este persoana care o pune in miscare, care o ajuta si o asculta mereu. Cu ea incepe sa se simta in viata. Depresia ei usor usor incepea sa treaca pentru ca EA era acolo, putea sa ii planga mereu, la orice ora. Stia ca nu o interesa acest aspect. Iubirea ei fata de el era foarte puternica, dar datorita prietenei ei durerea pe care o provoca incepea sa treaca. Era ca spirtul de pe rana. Da, te durea ce iti spunea dar stia ca iti va fi bine dupa. Si ea a patit la fel cu cineva. Tipic, tot acelasi tip! Aiurea nu? Tot raul spre bine in orice caz pentru ca stia, simtea toate sentimentele pe care le simtea ea acum. Si o iubea nespus. Era micutza ei prajiturica. Fata ei. Fetita ei care ii cauta un sot pentru ca vrea un tata cu card pe care sa il dea! Alina este cea careia ii folosea fond de tenul preferat, cu care se certa si se sicana dar care era parte din ea.  

O cunostea de 8 ani, timp in care au fost prietene, un an in care prietenia lor se sfarsisera deoarece in viata fiecareia aparuse o "prietena" noua. Iata ca dupa un an si-au amintit de prietenia lor de dinainte si au decis sa nu o omoare. Ii multumeste pentru clipele in care a suportat-o. Stie ca a fost ca sarea pe rana uneori. 

Da, Alina i-a dedicat melodia asta, devenind melodia lor. Si toate acele noptii pierdute vorbind la telefon si planificand ce o sa faca una la alta. Toate acele barfe despre tipi buni si experimente esuate. Toate acele glume, acele farse. 

Totusi... acesta e ultimul an in care vor fi in aceeasi clasa. Vine liceul si... amandoua isi aleg propriul drum. Si-au facut promisiunea ca o sa vorbeasca zi de zi si au degand sa o respecte. Planifica sa ramana in acelasi liceu chiar daca dorintele sunt altele. Totusi "o prietenie trece si prin foc".

Ele sunt ele si nimeni nu le vor desparti niciodata!

miercuri, 20 octombrie 2010

Adio....






Si era atat de distrusa... Lacrimile ii curgeau fara incetare. Si statea in camera ei, ascultand melodia lor, plangand neincetat. Ar vrea sa il sune, sa il intrebe ce mai face, sa ii spuna ca nu la uitat, sa ii mai asculte vocea... citea mesajele de la el din vara "ma intorc mai repede de la mare... oricum imi era dor de tine...". Fata ii este rosie.... cum a fost posibil ca ea sa si deschida atat sufletul. Tot ce vroia era sa-l uite, macar pentru o zi, sa simta ca inca mai e in viata, sa simta ca poate zambi si in interior. Parea imposibil, totul... "Da, sunt bine, nu ti face griji" cuvintele astea erau tot ce se puteau auzi de la ea. Sa spunem ca era mai ranita decat un om caruia i s a rup piciorul... De ce? Atat se intreba. Ce i-a facut? Desi incerca sa fie. Nu e super erou... poate fi ranita, de oricine. Acum avea nevoie doar de cineva sa o salveze... cineva nou... cineva care sa o faca sa-l uita cu dragostea lui... Ar vrea sa spuna din nou"te iubesc" sincer. Da... avea nevoie de un erou. Mintea ei... defapt... Concentrarea ei... ce inseamna acest cuvant? Mai exista? "Nu-mi spune adio...". Ar vrea sa mearga undeva, unde sa fie singura, unde sa stea sa tipe, sa urle sa isi blesteme ziua in care s-a impacat cu el, ziua in care l-a crezut schimbat. Ar vrea sa uite tot. Tot ce au avut... Si asa statea si plangea cu iepurele cu numele lui... Isi amintea cum se tineau in brate la foc, cum statea cu capul pe ea la banca incercand sa si intoarca capul catre fata ei. Isi amintea toate sarutarile lui. Ii simtea gustul gurii lui, ii simtea parfumul, de ce toate aceste lucruri o bantuie? De ce nu poate sa il uite? S-a saturat de toate persoanele care ii spuneau"e doar o faza, o sa fi bine. ai mai trecut prin asta".... aaa-NU?! Nu asa ceva nu a mai simtit niciodata! Trebuie sa ii spuna ceva...:

:"Am venit sa-ti spun adio... Nu vroiam sa ma vezi plangand. Sunt...voi fi bine..."

marți, 19 octombrie 2010

Cel mai frumos vis...




Asta era melodia... melodia pe care ea i-a dedicat-o lui, asteptand un raspuns, o reactie de la el... nimic... chiar si acum sta si asteapta acel raspuns sa vina. Speranta moare ultima dar aici speranta a murit intoxicata prima... Ideea e ca. Ea e acolo, fara el, insa in vis e inca al ei. Noaptea trecuta a visat ceva. O sarcina.

- ca tu esti gravida - depinde de felul cum privesti posibilitatea de a avea un copil - teama, panica, libertate limitata, pierderea independentei sau, dimpotriva, asteptare, asumarea de bunavoie a responsabilitatilor, spirit ocrotitor, dorinta de a fi util. 

Teama, panica, libertate limitata si...asteptare? Ok, dar pana cand? Dar se simtea atat de bine... avand cineva in interiorul tau, simtindu i fiecare miscare, este ceva de neimaginat, chiar si in vis. Era atat de bucuroasa de ideea de a avea un copil cu el, chiar de la varsta aceea. Se gandeau la nume, unde vor sta...  Nu putea fi mai perfect nu? Dar intr-un final, fata plangea. De ce? Desi ii spusese ca o iubeste, ca este bucuros de copilul cu ea, acesta o parasise. Ii stia stilul. Acel stil de vagabont, de baiat dur rau, tot timpul in cautarea "puilor". Si a plecat lasand mesajul" ne vedem saptamana viitoare". Cu mana la burta, pentru a-si simti copilul, pentru a fi constienta ca o parte din el, mica, dar extrem de importanta a ramas cu ea, si o sa ramana, adoarme, jumatatea lui de pat fiind goala. Cu mana la burta se trezeste si din vis, cu partea patului inca goala si rece, cu iepurasul cu numele lui langa fata ei, cu lacrimi goale si reci...

luni, 18 octombrie 2010

"Apel in asteptare"


A trecut o saptamana. Nu mai stia nimic de el. Nu-i mai vorbea, nu ii raspundea la mesaj, nu intra pe mess. Inima ei incet-incet palea din ce in ce mai mult... Nu isi vedea rostul fara el. Acel"Buna pui, ce faci, te-ai trezit?" era echivalentul unei donatii de sange. Era neeaparat, fara aceasta nu putea supravietui. "Ce faci pui, cand iesiti afara?" intrebarea asta o astepta, si o astepta... si o astepta. Plangea cu lacrimi amare pentru a-si indulci sufletul. "Se intreba de ce povestea lor a inceput daca el stia ca se va termina asa urat". Se simtea slabita, secata de orice putere, de orice gand, de orice sentiment. Desigur, incerca sa fie cat mai ok, cat mai chill cu cei din jur... nu vroia ca acestia sa ii simta vibratia de durere, de sfasiere a sufletului. Da, sufletul ei(se mai putea numi asa?) era acum doar o fantoma, o inchipuire. Nu-l mai simtea. Si tocmai cand zicea" Frate gata, las relatiile!" a aparut el. De ce acum? Nu plangea. Cel putin nu cu cei din jur... Plangea, da. Dar in interior. Lacrimile din interior dor mult mai rau, credeti ma, ca si cum cine ti-ar curge picaturi de acid pe piele, atat de tare doare. Acea fata mereu vesela se schimbase enorm. Mai era ea macar? Inainte: nepasatoare, glumeata, fericita... Acum: sensibila, nervoasa, gata sa atace la orice mica gluma, ironica... Pentru ea, fiecare lucru marunt insemna o bomba. Asa ca s-a apucat de scris pe blog. Insa nimeni nu a aflat, si nu afla si nu va afla ce se afla in sufletul ei niciodata. In concluzie: inca il iubeste, inca il asteapta, inca spera sa vada...

the end.

vineri, 15 octombrie 2010

Prea inexistenta pentru a trai?


Simtea cum se stinge. Incet-incet fieacare fir de speranta se rupea, aruncand-o in abis. Fiecare amintire, fiecare prieten pierdut, fiecare vis, fiecare zambet se duceau pe apa sambetei. Inca il iubea... Adica... ce putea simti? Ce mai putea? Sentimentele de dragoste s-au amestecat cu cele de ura, dezamagire, confuzie... Prea confuza pentru a gandi? Da. Un lucru era sigur. Avea nevoie de altcineva, cineva care sa ii stearga toate lacrimile inmuiate in otet... sa-l stearga pe el. Imposibil nu? Simtea cum totul se prabuseste. Acel chip diferit, tot timpul vesel, usor imbujorat acum era rece. Se putea altcumva? Inceputul e tot timpul cel mai greu. Sfarsitul nu-l mai simti. Esti deja afectata de tot ce s a petrecut. Pare simplu sa incepi o relatie, cu cineva aproape necunoscut, fiind sigura ca o sa tina. Intradevar PARE. Rasare o mica sclipire in ochii tai si simti ca el ar putea fi alesul. Din clipa in clipa poate sa explodeze tot. Tot ce a fost pana acum. Inchide ochi si... face ce are de facut...

joi, 14 octombrie 2010

Iubirea...


Este trist cum cineva se poate atasa de o persoana in o foarte scurta perioada de doar 2 zile.  Este trist ca nu si-o poate scoate din minte nici macar in vis. Este trist ca-l iubeste... Este trist ca fiecare lucru pe care il face ii aminteste de el. Si parfumul ala... Acel parfum ii amorteste corpul, o face sa se simta slabita, instabila, vulnerabila. Vulnerabila de atacuri nemiloase din partea celor din jur. Poate cineva sa spuna ce gandestea ea, ce ar vrea sa spuna, sa faca, ce simte? Ar putea cineva sa ii inteleaga aceste trairi si sentimente? Ar putea cineva sa ii indulceasca lacrimile amare cu cel putin un gram de interes?. Ar putea cineva sa-i spuna "Hei, totul va fi bine, toanto! Gandeste-te si la tine!"... ar putea? Poti sa faci un caine vagabont sa nu mai muste dupa ce a fost lovit, batut, maltratat, batjocorit de toate celelalte persoane? Poate curcubeul sa contina si negru?  Defapt, ce ar fi daca ar fi numai negru, daca ar putea arata culoarea inimii ei? Oare ar trebui sa-l uite, sa treaca peste? Daca acel capitol s-a incheiat dar se va redeschide peste nu foarte mult timp... timp in care sentimentele si-au retras atacul si ea e gata sa mearga mai departe? Daca ultima ploaie din sufletul ei a reusit sa se opreasca? Iubirea nu are limite deci daca ar incepe totul, ca apoi sa se termine in acelasi fel, pentru a-i injughia, pentru ai rani, pentru ai sfarsi sufletul iar? Suflet sfarsit de atatea temeri, atatea lacrimi, atatea dezamagiri... 

Sfarsit de iubire...

joi, 7 octombrie 2010

Ceva fara sens.


Senzatia de caldura se regaseste in interiorul fiecaruia nu? Cel mai fals lucru posibil! Cateodata e bine sa nu ti pese. Ca si cand ai vrea sa te ridici, sa lupti. Si totusi. Cum e mai bine? Singur sau intr o relatie? E bine sa ti pese? Sa pui sentimentele pe tava? Si daca persoana respectiva o alege pe cealalta? E posibil totusi sa iubesti fara sa ti dai seama ca totul in jurul tau se schima? Aiurea dar adevarat. Ca sa numai spunem de toate acele "rezultate" nefericite. In fine. Nu vreau sa dau exemple. Pace.

luni, 4 octombrie 2010

ISTORIA UNUI TRANDAFIR-VII.


~Uita-ma. Iti va fi mai bine~


Septembrie. Aiurea nu? Cand credeau ca vara va tine la nesfarsit, cand credeau ca fiecare sarut va dura o eternitate.

Desigur ca s-au inselat. Colegiul de tipografie "Radoars Imper". Un liceu simplu, modest, fara prea multe reguli si cerinte. Liceul unde invata Vera. Un liceu vechi, sters de zile, luni, ani, decenii, secole... Culoare aceea de rosu inflacarat a fost in timp distrusa de ploi, ramanand numai o pata stearsa de culoare.

S-a sunat de mult, insa pe hol se aud niste pasi. Parca sunt... inghetati. Este posibil? Da. Coincidenta face ca acei pasi erau produsi de Vera. Curgand lacrimi asurzitoare din ochii ei. De ce plange? Ei bine nu e greu de imaginat, nu i asa? Un singur cuvant ii venea in minte: Ralf! Da, acel baiat putin retras, cu parul saten ii acapara mintea. Cumva trebuia sa il uite. Dar era ceva ciudat.. era...

"Ei, domnisoara. Vad ca te simti mai bine. I a loc"

"Da.."

Vera avea privire de gheata. O privire rece si TOTAL dezinteresata. Chipul acela angelic, usor ciocolatiu acum era alb. Ochii priveau in gol. Mintea nu mai exista. Se simtea putin cate putin dusa in neant. Stia, simtea ca totul s a terminat. Brusc? Da. Prea brusc. 

Erau facuti unul pentrul celalalt. Acum nu mai are timp de ea? Dar de cealalta pe care abia a cunoscut o? Cu ea poate sa se vada? Poate nu? Super. Atunci sa ramana cu ea.


~Trandafirul s a vestejit!~

The end.